Bune practici LifeLab: instrumente didactice pentru preșcolari

Bune practici LifeLab: instrumente didactice pentru preșcolari

La Grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale Bucșoaia, profesor pentru învățământ preșcolar Otilia Aura Rotaru a adus în sală instrumente didactice LifeLab care au transformat joaca obișnuită în lecții de educație financiară. Materialele au fost integrate natural în rutina de învățare a preșcolarilor – de la poveste, joc liber sau activități creative. 

Copiii au trecut prin activități simple, precum „cumpărături simulate” sau jocuri de rol cu jetoane colorate, în care au descoperit diferența între nevoi și dorințe. Colecționarea de jetoane a stimulat dezbateri și argumente – iar jocul s-a desfășurat în echipă, cu rotația responsabilităților: cumpărătorii, vânzătorii și cei care țineau evidența cheltuielilor. 

De ce reprezintă o bună practică? 

  • Ușor de aplicat – se pot încadra în activități deja planificate. 
  • Vizual și interactiv – jetoanele, cartonașele și povestea sunt instrumente motivaționale. 
  • Formare timpurie – începând din ciclul de învățăde la grădiniță se construiesc abordări conștiente legate de bani și decizii. 

Sfaturi pentru implementare 

  • Accesează LifeLab.ro și descarcă fișele gratuite pentru vârsta preșcolarilor. 
  • Pregătește materialele vizuale. 
  • Propune activități de rol.
  • Încurajează reflecții simple: „A fost nevoie reală?”, „Ce-ai face diferit data viitoare?” 

Prin aceste instrumente, LifeLab oferă și profesorilor din învățământul preșcolar resurse concrete, testate și adaptabile, pentru a aduce învățarea în universul copiilor. Și arată cum orice moment de joacă poate fi transformat în lecție despre viață și responsabilitate – chiar înainte de clasa pregătitoare. 

Material preluat de pe Edupedu.ro. Articolul complet poate fi citit aici.

 

Abonează-te la Newsletter

Rămâi la curent cu ultimele noutăți LifeLab