Bune practici LifeLab: despre povești cu tâlc

Bune practici LifeLab: despre povești cu tâlc

La Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, profesoara Adelina Beldugan a oferit o lecție ce trece dincolo de literatură: a folosit povestea lui Dănilă Prepeleac de Ion Creangă pentru a reuși să schimbe comportamentul financiar al elevilor de clasa a V-a. 

Elevii au identificat termeni precum „bogat”, „sărac”, „ieftin” sau „zgârcit”, reflectând asupra deciziilor luate de Dănilă – cineva care „nu a verificat dacă punga era plină sau goală”. În urma discuțiilor, elevii au conchis, pe bună dreptate, că „deciziile financiare corecte ajută la îmbunătățirea vieții” și că „dacă înveți să gestionezi banii o să ai mai puține cheltuieli și o să ai mai mulți bani”. 

Profesoara Beldugan a adus un impact real în viețile elevilor: „Chiar mi-au spus unii părinți că unii copii se gândesc de două ori înainte să dea banii pe ceva comandat de pe internet”.  

Acest feedback este o dovadă clară că tema prinde rădăcini – iar literatura română devine un instrument de cultivare a gândirii financiare responsabile. 

Metoda utilizată se bazează pe resursa „Dănilă Prepeleac”, oferită gratuit pe platforma lifelab.ro, care cuprinde fișe de lucru ce le permit profesorilor să ofere textului literar valențe practice: decizii, economii, muncă și autoreflecție. Lecția s-a desfășurat prin analizarea textului, discuții despre alegeri inteligente, un joc de rol și interacțiunea cu părinții – care au observat schimbarea. 

LifeLab sprijină astfel cadrele didactice să integreze educația financiară în orice disciplină, nu doar la economie sau matematică. Prin materiale gratuite, formări și un concurs național de bune practici, platforma oferă instrumentele necesare pentru ca lecțiile să devină relevante și transformatoare. 

Material preluat de pe Edupedu.ro. Articolul complet poate fi citit aici.

Abonează-te la Newsletter

Rămâi la curent cu ultimele noutăți LifeLab